21 nov.

Noua legislație a caselor de marcat a fost publicată în Monitorul Oficial



În comunicatul de presă emis de Guvern in 8 noiembrie a.c., sunt menționate principalele modificări aduse normelor de aplicare a OUG 28.

Guvernul a modificat, printr-o hotărâre, normele metodologice de aplicare a OUG nr 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat fiscale, stabilind cerințele tehnice pe care casele de marcat cu jurnal electronic trebuie să le îndeplinească pentru a fi autorizate.

Potrivit unei ordonanțe adoptate în luna august de Guvern, casele de marcat cu jurnal electronic vor deveni obligatorii de la 1 iunie 2018 pentru firmele mijlocii şi mari, respectiv de la 1 august 2018, pentru firmele mici, realizându-se înlocuirea treptată a celor de generație veche cu rolă jurnal de hârtie.

Principalele elemente de noutate cuprinse în actul normativ sunt:

  • Fiecare aparat de marcat va trebui să conțină un modul fiscal propriu, prin intermediul căruia controlează operațiunile specifice activității fiscalizate, precum și un modul de comunicație, care poate asigura conectarea la un sistem informatic de monitorizare și supraveghere al ANAF.
  • Prin implementarea Registrului național de evidență a aparatelor de marcat electronice fiscale, se creează premisele debirocratizării procedurilor efectuate în legătură cu aparatele de marcat (fiscalizare, sigilare, schimbarea memoriei fiscale sau a jurnalului electronic, reparații, etc.) înregistrarea acestora urmând să se realizeze electronic.
  • Face posibilă, la opțiunea contribuabilului, achiziționarea și utilizarea unui alt dispozitiv, de tip PC, telefon inteligent, tabletă, POS, conectat la o imprimantă fiscală.
  • A fost eliminată obligaţia contribuabilului de a solicita şi obţine de la organul fiscal certificatul de atestare fiscală, în vederea obţinerii autorizaţiei de distribuţie a aparatelor de marcat electronice fiscale.
  • Rezumatul  bonului fiscal  care se transmite la ANAF cuprinde: valoarea totală a bonului fiscal; numărul de ordine al bonului; data, ora și minutul emiterii bonului; seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal; valoarea totală a TVA pe cote ale acesteia.
  • Termenul de valabilitate a autorizației de distribuție a aparatelor de marcat electronice fiscale a fost majorat de la 3 ani la 5 ani. Totodată, a fost introdusă noțiunea de reautorizare, aceasta putând fi solicitată cu cel puțin 60 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a autorizației.

Pentru mai multe detalii, poți contacta consultantul Freya la https://freyapos.ro/discuta-cu-un-consultant/

Share this