Cum ne influențează muzica și tehnologia starea de spirit

Te-ai gândit vreodată cum tehnologia ne face, în anumite momente, să rămânem fără cuvinte atunci când o vedem la adevăratul ei potențial? Când a fost ultima dată când te-ai oprit și minunat de ultimele inovații din tehnologie?

Când ne gândim la ceva precum realitate virtuală sau ne intoarcem la primele noastre zile de cinema, ne dăm seama cât de multe s-au schimbat prin intermediul tehnologiei.

Și ca să înțelegem mai bine puterea acestui concept, mai departe venim cu un video care ne ajută să observăm modul în care putem percepe lumea, prin intermediul muzicii, magiei și al tehnologiei.

Totuși, în toate aceste imagini incredibile, care poate fi efectul tehnologiei? Poate că în tot valul acesta imens care poartă numele de tehnologie, noi, oamenii, ajungem să ne învingem limitele tot mai mult și să dăm drumul creativității pentru a atinge un nou moment de uimire.

Magia, în sensul tradițional sau în interpretarea modernă, vine din lucrarea unui artist. Chiar dacă mâinile acestui artist lucrează cu cărțile de joc sau cu un computer, puterea lui stă în abilitatea de a inspira și uimi. În combinație cu muzica, tehnologia poate pune la îndoială barierele a ceea ce considerăm a fi realitatea în care trăim și ne duce într-un loc atemporal.

Muzica este la fel de importantă în creația artistică. Cu ajutorul ei, artistul își transpune sentimentele și trăirile în munca pe care o face, ducând-o la un grad foarte înalt. De exemplu, muzica poate restructura creierul, îi poate ajuta pe oameni chiar să învețe să comunice din nou, după un accident traumatic.

Muzica este o parte universală a culturii umane. Oameni din toate colțurile lumii se exprimă, printr-o formă sau alta, prin intermediul muzicii. Dar este muzica doar ceva frumos, ce indivizii tind să iubească? Este ceva ce ne duce la un nivel mult mai profund? Cu siguranță! Aceasta are și un intens impact asupra noastră la un nivel neurologic.

Câteva studii arată că micuții care au pregătiri muzicale sunt mai apți de a procesa sunetul mult mai bine, ceea ce îi ajută atât la cititul cursiv, cât și la vorbirea mult mai clară.

Nu contează că suntem stimulați de muzica lui Mozart sau de ritmuri disco, cert este că reacțiile noastre sunt o formă de limbaj comun.

Tocmai din acest motiv, pentru că știm cât de mult ne este influențată starea de spirit prin intermediul muzicii, în componența Freya Restaurant există și acest element ușor de utilizat. Redarea muzicii vine direct din interfața de vânzare și poate fi personalizată în funcție de stilul fiecăruia dintre voi.

Acum, cu Freya poți avea parte de numeroase funcții care te ajută să-ți gestionezi afacerea mult mai bine și facil. Vizitează https://freyapos.ro/ sau contactează-ne pe suport@freyapos.com, la numărul de telefon +4 021.636.70.85  pentru a afla și mai multe detalii.

Alte articole care te-ar putea interesa

Discută cu noi

Alege soluțiile noastre software pentru a-ți eficientiza afacerea!

Suntem aici pentru tine! Contactează-ne pentru orice întrebare și pentru a găsi soluția perfectă pentru nevoile tale.

Beneficiile tale:
Care sunt următorii pași?
1

Programăm o convorbire telefonică

2

Avem o întâlnire de descoperire a afacerii tale și de consultanță

3

Pregătim propunerea tehnică și financiară adaptată afacerii tale

Programează o întâlnire gratuită cu consultanții noștri