21 dec. 2022

Ce înseamnă ghost kitchen și cum te poate ajuta să livrezi mai eficient preparatele comandate online?



Ghost kitchen a devenit pentru restaurante, odată cu perioada pandemiei, un model operațional eficient și profitabil. Evoluția acestui concept a fost și este în continuare susținută de cererea clienților, care își doresc servicii rapide. Piața globală a bucătăriilor fantomă a fost estimată la 56,71 miliarde de dolari SUA în 2021 și se estimează că va ajunge la 112,53 miliarde de dolari până în 2027. 

Ca manager de restaurant, trebuie să știi că aceasta poate fi o soluție pentru scăderea costurilor afacerii și creșterea livrărilor preparatelor comandate online. În cele ce urmează explicăm pe larg conceptul de ghost kitchen, îți arătăm avantajele și dezavantajele acestuia, iar la final îți arătăm cum te ajută pachetul Freya Restaurant Delivery să implementezi modelul bucătăriei fantomă în afacerea ta. 

Ce înseamnă ghost kitchens (bucătării fantomă)

Ghost kitchens sunt restaurante fără spațiu de luat masa pentru clienți, dar cu toate echipamentele necesare realizării preparatelor. Acestea sunt vândute exclusiv prin livrare. După pandemie, unele ghost kitchens au adăugat și servicii de pick-up sau drive-in. 

De obicei, aceste bucătării sunt amplasate în clădiri care trec neobservate, fără panouri luminoase, reclame sau spațiu pentru clienți. Funcționează exclusiv online, iar comenzile se livrează prin terți. Mai sunt denumite și cloud kitchens (bucătării cloud), dark kitchens (bucătării întunecate), restaurante virtuale. 

Modele operaționale de ghost kitchens 

  1. Deținută de un singur brand 

O bucătărie cu o singură locație, situată în apropierea zonelor dens populate. Investiția este mică, însă afacerea are potențial de creștere.

      2. Atașată unui restaurant deja existent 

Cele mai populare preparate ale restaurantului fizic sunt adaptate pentru livrare. În acest caz, scopul bucătăriei fantomă este generarea veniturilor suplimentare.

      3. Atașată unui restaurant cu servire, dar care operează dintr-o bucătărie comună. 

Spațiul pentru bucătărie se închiriază la costuri mici de la alte restaurante cu spațiu disponibil. 

     4.Ca satelit al unei bucătării centrale, pe modelul hub&spoke 

În această variantă, există o bucătărie de mare capacitate ce poate livra către restaurante cu servire, rulote cu mâncare și una sau mai multe bucătării fantomă cu profiluri gastronomice diferite. În locația centrală se prepară și gătesc ingredientele, iar sateliții gătesc și încălzesc preparatele, urmând a le servi sau livra către clienți. Un astfel de model de business necesită, însă, o investiție mare, atât financiară, cât și de personal. 

     5. Mai multe branduri într-o ghost kitchen comună, spațioasă, localizată într-o zonă populată. 

Există mai multe linii de producție unde se pregătesc preparatele diferitelor branduri. Investiția necesară este mică spre medie. 

    6.Franciză virtuală 

În acest model de restaurant virtual colaborezi cu alte restaurante pentru realizarea preparatelor. Nu necesită locație fizică, iar cheltuielile sunt minime. 

Avantajele deschiderii unei ghost kitchens 

  • Cheltuieli scăzute

Pe lângă anularea cheltuielilor cu chirii și angajați pentru servire, elimini și costurile necesare printării meniurilor și modificării acestora, odată cu adăugarea sau excluderea anumitor preparate. Toate modificările în meniu se fac gratuit pe site-ul de vânzare, iar asta îți oferă flexibilitate și o adaptare ușoară la cerințele consumatorilor.

  • Prezența pe site-urile mai multor livratori

Restaurantele virtuale pot dispune de un sistem propriu de livrare și pot fi simultan prezente pe site-urile mai multor platforme de livrare.

  • Pot funcționa și în zone cu puțin trafic

Un restaurant virtual poate fi amplasat și în zone neaglomerate, fără semnalizare luminoasă sau reclame, pentru că nu are nevoie să atragă clientela de pe stradă, ca un restaurant fizic obișnuit. Astfel, poți închiria un spațiu ieftin într-o zonă fără trafic pentru bucătăria fantomă.

 

Dezavantajele unei ghost kitchen

  • Investiție mai mare în ambalarea comenzilor

Clientul care comandă mâncare trebuie să se bucure de o experiență la fel de bună ca într-un restaurant cu servire. 

  • Lipsa comunicării directe cu clientul

Deoarece livratorul mijlocește relația cu clientul, este dificil să câștigi încrederea celui din urmă. 

  • Menținerea calității serviciilor

Mai ales într-un restaurant virtual unde se pregătesc meniuri ale mai multor branduri, angajații trebuie să facă față mai multor situații: modificarea felurilor de mâncare din meniu, scăderea stocurilor și prepararea corectă a comenzilor. De asemenea, ca operator al unui ghost kitchen ai puțin control asupra calității transportului efectiv al comenzilor, ceea ce poate dăuna relației cu clientul. 

  • Dependența totală de online

Fără restaurant fizic, feedback-ul clienților și orice discuție despre calitatea preparatelor se va purta prin sistemul de comenzi online.

Freya Pos are soluția pentru o ghost kitchen profitabilă

O ghost kitchen este, practic, un model de restaurant simplificat la maximum. Chiar și așa, există două provocări importante: 

  • Implementarea unui proces eficient de gestionare a comenzilor;
  • Îmbunătățirea calității serviciilor.

După ce stabilești modelul optim de ghost kitchen pentru afacerea ta, Freya Pos se va ocupa de tot ce înseamnă:

  • Crearea unui website de comenzi online;
  • Integrare cu serviciu de procesare plăți;
  • Integrare cu livratori.

Iată ce vom face pentru a te ajuta să pui bazele unei ghost kitchen, fie una de sine stătătoare, fie una atașată unui restaurant cu servire sau oricare alt model de bucătărie fantomă descris mai sus.

  • Creăm și promovăm un site responsive și user-friendly de comenzi online. Vom construi site-ul pe platforma de e-commerce ce permite actualizarea informațiilor, integrat cu soluția POS și procesator de plăți.
  • Implementăm un management eficient al meniului, al stocurilor de produse și al comenzilor online. Un astfel de sistem de inventar va elimina risipa alimentară și stocurile lipsă, reducând costurile operaționale. 
  • Oferim integrare cu livratori precum TAZZ, Glovo, Bolt Food. Livrările se vor face astfel rapid, iar tu vei avea control asupra acestei activități.
  • Modulul de livrare poate fi integrat cu modulul de plăți online Viva Wallet pentru plăți online sigure și rapide. 
  • Îți punem la dispoziție o gamă largă de echipamente profesionale pentru bucătărie, din care le poți alege pe cele necesare pregătirii mâncărurilor în noul tău ghost kitchen

În bucătăriile fantomă tehnologia joacă un rol esențial. Fără un sistem funcțional și eficient de comenzi online, conceptul de ghost kitchen nu are sens. De aceea trebuie să te orientezi către un furnizor adaptabil, care să-ți ofere soluțiile optime și asistență tehnică.

Share this
17 dec. 2022

Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 EURO. Companiile din Horeca pot beneficia de aceste fonduri!



Recent a fost publicat Ghidul specific – condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență în cadrul apelului de proiecte: DIGITALIZAREA IMM-URILOR – GRANT DE PÂNĂ LA 100.000 EURO PE ÎNTREPRINDERE CARE SĂ SPRIJINE IMM-URILE ÎN ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE.

Adoptarea tehnologiei  nu a fost o prioritate in Horeca pana in anul 2020, cand pandemia Covid a impus noi reguli si i-a directionat pe cei cu afaceri in acest domeniu sa aleaga soluții digitale inovatoare. Multe restaurante au apelat la tehnologie în ultimii ani, pentru a se adapta la o nouă realitate si pentru a supravietui. Tehnologia și inovația sunt cele care au ajutat, chiar au salvat unele afaceri din domeniu, au transformat modul în care acestea operează. De la comenzi online, self-check out pentru clienti și plăți contactless până la livrare și preluare, industria Horeca nu își mai poate permite să ignore tendințe care ajută companiile să se reinventeze pentru a rămâne relevante și competitive.

Mai jos câteva coordonate ale programului

  • Prin intermediul acestei operaţiuni vor fi sprijinite activități/acțiuni specifice care să sprijinite IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale.
  • Beneficiari eligibili: IMM-uri înființate în baza Legii nr. 31/1990 republicată privind societățile, Legii nr. 1/2005 republicată privind organizarea și funcționarea cooperației, respectiv OUG nr. 6/2011 actualizată pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011, care au sediul social în România
  • Buget apel: Valoarea totală alocată prezentului apel este de 347,50 milioane euro
  • Tip apel: competitiv
  • Calendar orientativ privind apelul de proiecte:
  1. Data și ora de începere a depunerii de proiecte: 01.02.2023, ora 10.00
  2. Data și ora de închidere a depunerii de proiecte: 31.03.2023, ora 24:00
  3. Perioadă etapă evaluare proiecte: 01.04.2023 – 31.05.2023
  • Activitățile sprijinite în cadrul investiției
    Prin intermediul acestei operaţiuni vor fi sprijinite activități/acțiuni specifice care să sprijinite IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale precum:
    ● achiziții de hardware TIC;
    ● achiziții de echipamente pentru automatizări și robotică destinate fluxurilor tehnologice, integrate cu soluții digitale;
    ● dezvoltarea și/sau adaptarea aplicațiilor software/licențelor, inclusiv soluțiile de automatizare software de tip RPA, respectiv Robotic Process Automation;
    ● achiziții de tehnologii blockchain;
    ● achiziții de sisteme de inteligență artificială, machine learning, augmented reality, virtual reality;
    ● achiziționarea unui site de prezentare;
    ● achiziția de servicii de tip cloud și IoT;
    ● instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC;
    ● consultanță/analiză pentru identificarea soluțiilor tehnice de care au nevoie IMM-urile etc

Freya - Buton Vreau sa discut cu un consultant

  •  Solicitanții eligibili îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
    a) au calitatea de întreprinderi mici, mijlocii sau microîntreprinderi (IMM-uri). Calitatea trebuie să existe atât la data depunerii aplicației de proiect, cât și la data semnării contractului de finanțare;
    b) sunt înființate cel târziu la data de 31.12.2021;
    c) nu au avut activitatea întreruptă/suspendată în anul 2022;
    d) au înregistrat profit din exploatare în anul 2021;
    e) se angajează să suporte din resurse proprii cofinanțarea prevăzută în condițiile ghidului publicat;
    f) nu desfășoară activități cu produse cu caracter erotic sau obscen, activități din domeniul jocurilor de noroc, precum și cele care contravin ordinii publice și/sau prevederilor legale în vigoare;
    g) nu dețin pagini web care conțin acte sau materiale cu caracter obscen, definite conform Legii 196/2003, republicată cu modificările și completările ulterioare;
    h) nu intră în categoria de “întreprinderi aflate în dificultate”, așa cum acestea sunt definite în cuprinsul prezentului ghid;
    i) nu se află în stare de faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare sau suspendare temporară a activității sau nu se află în situații similare în urma unei proceduri de aceeași natură prevăzute de legislația sau de reglementările naționale;
    j) nu fac obiectul unui ordin de recuperare, în urma unei decizii privind declararea unui ajutor de stat ca fiind ilegal și/sau incompatibil cu piața comună.
    k) nu au legătură cu industria de tutun (producție, distribuție, prelucrare și comerț);
    l) nu prevăd clonarea în scopuri reproductive; nu desfășoară activități destinate modificării patrimoniului genetic al ființei umane care ar putea face astfel de schimbări ereditare, activități de creare a embrionilor umani exclusiv în scopul cercetării sau în scopul obținerii de celule stem, inclusiv de către mijloace de transfer nuclear de celule somatice;
    m) nu desfășoară activități de jocuri de noroc (producție, construcție, distribuție, prelucrare, comerț sau software conex);
    n) nu desfășoară comerț sexual;
    o) nu implică animale vii în scopuri experimentale și științifice în măsura în care respectarea „Convenției Consiliului Europei pentru protecția animalelor vertebrate utilizat în scopuri experimentale și în alte scopuri științifice ”nu poate fi garantată;
    p) nu desfășoară activități de dezvoltare imobiliară sau financiare, cum ar fi achiziționarea sau tranzacționarea cu instrumente financiare.
    q) nu desfășoare activități legate de exploatare/extracție, prelucrare, distribuție, depozitare sau arderea combustibililor fosili solizi și a petrolului, precum și investiții legate de extracția gazelor.
    r) solicită ajutor de minimis a cărui valoare se încadrează in limitele prevăzute în prezentul ghid.
    s) se angajează ca la finalul implementării proiectului să atingă minim 6 dintre criteriile de intensitate digitală, conform Indicelui economiei și societății digitale (DESI), respectiv să devină o întreprindere:
    i. în care mai mult de 50% dintre persoanele angajate folosesc computere cu acces la internet în scopuri de afaceri (cate un user diferit pentru fiecare angajat care utilizează computerul);
    ii. care utilizează un pachet software ERP pentru a partaja informații între diferite zone funcționale comerciale;
    iii. care deține viteză maximă de download contractată a celei mai rapide conexiuni de internet la linie fixă de cel puțin 30 Mb/s;
    iv. în care vânzările on-line au reprezentat mai mult de 1% din cifra de afaceri totală și vânzările web către consumatori privați (B2C) mai mult de 10% din vânzările web (raportat la perioada de depunere a proiectului);
    v. utilizează IoT;
    vi. utilizează cel puțin o rețea socială (întreprinderile care folosesc rețelele sunt considerate cele care au un profil de utilizator, un cont sau o licență de utilizator în funcție de cerințele și tipul de social media; întreprinderile care plătesc exclusiv pentru postarea de reclame (anunțuri banner) fie direct către proprietarul rețelei sociale (de exemplu, Facebook, Twitter etc.), fie indirect prin intermediul întreprinderilor care oferă servicii online pentru postarea automată a mesajelor publicitare pe rețelele sociale (de exemplu, SoKule etc.) sunt excluse pentru acest criteriu);
    vii. utilizează CRM;
    viii. cumpără servicii cloud computing sofisticate sau intermediare (este un model care permite oricând, convenabil și/sau la cerere acces prin rețea la un grup partajat de resurse de calcul configurabile – de ex. rețele, servere, stocare, aplicații și servicii – care pot fi rapid furnizate și lansate cu un efort minim de management sau cu o interacțiune minimă de la un furnizor de servicii. Există trei modele de servicii de servicii de cloud computing: Software ca serviciu (SaaS), Platformă ca serviciu (PaaS) și Infrastructură ca un serviciu (IaaS));
    ix. utilizează tehnologia de AI;
    x. cumpără servicii de cloud computing utilizate pe internet;
    xi. realizează vânzări prin comerț electronic de cel puțin 1% din total vânzări (în vânzările de bunuri sau servicii prin comerț electronic, comanda este plasată prin site-uri web, aplicații sau mesaje de tip EDI1 prin metode special concepute pentru a primi comenzi. Plata se poate face online sau offline. Comerțul electronic nu include comenzile scrise prin e-mail);
    xii. utilizează două sau mai multe rețele sociale.
Ghid specific_digitalizare
Share this
14 dec. 2022

Legea impozitarii bacșișului a fost adoptată de Parlament.



Recent a fost adoptat proiectul de lege care reglementează bacşişul, stabilind că nivelul oferit va fi de maxim 15% din valoarea consumaţiei, va putea fi plătit pe card şi va fi impozitat.

Proiectul de lege reglementeaza evidentierea bacsisului pe bonul fiscal si delimitarea clara a acestuia de veniturile încasate de către operatorii economici pentru livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor

In consecinta, se considera bacșis orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus faţă de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici care desfăşoară activităţi corespunzătoare codurilor CAEN: 5610 – „Restaurante”, 5630 – „Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”.
Bacşişul nu poate fi asimilat, din punctul de vedere al TVA, unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii.

Pentru operatorii economici, bacşişul încasat de la clienţi se evidenţiază pe bonul fiscal, indiferent de modalitatea de încasare a acestuia.Operatorii economici au obligaţia de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului oferit, între 0% şi 15% din valoarea consumaţiei. Nota de plată trebuie să conţină şi o altă rubrică, în care clientul să poată înscrie suma oferită drept bacşiş, în valoare absolută, dacă acesta optează pentru acest mod de stabilire a valorii bacşişului acordat.

Pentru livrarea produselor la domiciliul clienţilor, operatorii economici nu au obligaţia de a evidenţia bacşişul pe bonul fiscal.

Bacşişul se evidenţiază distinct pe acelaşi bon fiscal cu bunurile livrate/serviciile prestate şi este introdus în baza de date a aparatelor de marcat electronice fiscale sub formă de articol, cu denumirea „bacşiş”.

În situaţia în care, la solicitarea clienţilor, utilizatorii eliberează acestora şi factură, bacşişul se evidenţiază distinct şi pe aceasta. Sumele reprezentând bacşiş, astfel evidenţiate în factură, se înregistrează în contabilitatea operatorilor economici sau altor entităţi plătitoare pe seama cheltuielilor de protocol şi au regimul fiscal al acestora, în limita nivelului de deductibilitate stabilită prin Codul fiscal.

Sumele provenite din încasarea bacşişului se înregistrează în contabilitatea operatorilor economici pe seama conturilor de datorii, folosind un analitic distinct şi se distribuie integral salariaţilor, pe baza unei evidenţe nominale a acestora. Operatorii economici stabilesc printr-un regulament intern procedura şi modalitatea de distribuire către salariaţi a sumelor provenite din încasarea bacşişului. Din punct de vedere fiscal, sumele provenite din încasarea bacşişului de la client de către operatorul economic, nu pot fi asimilate unui element de natura veniturilor pentru acesta din urmă, iar distribuirea acestora către salariaţi nu poate fi asimilată unui element de natura cheltuielilor.

Sumele provenite din încasarea bacşişului de către salariaţi sunt calificate ca venituri din alte surse şi se supun regimului fiscal prevăzut de Titlul IV – Cap. X din Legea nr. 227/2015, nefiindu-le aplicabile prevederile Titlului V – Contribuţii sociale obligatorii – din acelaşi act normativ. Impozitului pe venit datorat de salariat se reţine la sursă la momentul distribuirii bacşişului de către plătitorii de venituri şi se achită la bugetul de stat, potrivit art. 115 din Codul fiscal. Aceste sume nu pot fi reîncadrate fiscal ca venituri salariale sau asimilate salariilor.

Dispoziţiile prezentei legi intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2023.

Share this
07 dec. 2022

Opțiuni moderne pe care le poți oferi clienților din restaurant



Freya este softul de gestiune ideal pentru administrarea restaurantului, indiferent de specificul sau dimensiunile sale. Datorită beneficiilor pe care le oferă, nu doar că poți gestiona mult mai eficient fluxurile de lucru, dar poți asigura și fidelizarea celor care îți trec pragul

De la posibilitatea împărțirii notei de plată, la controlul asupra plasării unei noi comenzi, în mod independent față de interacțiunea cu ospătarul, Freya îți permite să implementezi module adaptate viziunii de creștere a popularității afacerii pe care o conduci.

Împărțirea notei de plată
Aceasta este una dintre cele mai importante caracteristici Freya pentru fidelizarea bazei de clienți a unui restaurant. Pentru cei care își doresc să împartă nota la finalul mesei, acest proces se simplifică acum foarte mult, cu ajutorul tehnologiei pe care ți-o punem la dispoziție.

Datorită modulului deja implementat, o eventuală cerere de împărțire a notei, venită de la masa clienților, permite împărțirea valorii totale de pe chitanță. Această opțiune asigură timpi de așteptare mai reduși, în ultima etapă a experienței în restaurantul tău.

Serviciul de taxi integrat în interfață

Există posibilitatea ca anumiți clienți să solicite chemarea unui taxi la restaurant, în lipsa altor opțiuni de transport. Acest lucru se poate întâmpla în orice moment al unei zile, dar mai ales la ore târzii din weekend. Într-un astfel de context, Freya permite onorarea unei astfel de solicitări direct din POS, fără a se mai pierde timp așteptând preluarea apelului de către un dispecer.

Oferte de tip Happy Hour

Fidelizarea clienților poate fi determinată de capacitatea locației HoReCa de a oferi locuri libere, indiferent de oră. Cu ajutorul caracteristicilor Freya, poți lansa acum oferte speciale pe intervale de timp specifice, astfel încât să uniformizezi gradul de ocupare în restaurant.

Ofertele de tip Happy Hour, pentru anumite categorii de vârstă, sau pentru unele rețete din meniul pe care îl propui, pot fi disponibile în orele pe care tu le setezi din sistem. Soluțiile de gestiune pe care ți le oferim îți permit să fii creativ, atunci când organizezi astfel de promoții. 

Soluții pentru reorganizarea meselor 

Cu Freya Restaurant, personalizarea planului de mese se poate realiza acum mai simplu ca niciodată. Astfel, poți veni cu soluții adaptate nevoilor clienților, atunci când spațiul disponibil al locației HoReCa este închiriat pentru celebrarea unui eveniment privat. 

De asemenea, poți salva în sistem setup-uri de sală predefinite, în funcție de amploarea sau specificul evenimentului respectiv: nuntă, botez, majorat, petrecere corporate sau alte idei. Astfel, tehnologia pe care ți-o oferim îți permite să oferi suport clienților, în etapa de organizare. 

Preluarea comenzilor cu Freya Restaurant Mobile

Cu aplicația Freya Restaurant Mobile, dezvoltată pentru orice smartphone sau tabletă cu sistem de operare Android, ospătarii pot prelua comenzile direct la masă, fără a mai fi necesară introducerea acestora în POS-ul de la bar, pentru a trimite la secție bonurile. În acest mod, timpii de preluare a comenzilor și servire se pot reduce semnificativ. 

Acces la opțiuni de comandă de tip Self-Order

Clienții unui restaurant își doresc să plaseze comanda cât mai repede posibil, odată ce au intrat în locația HoReCa respectivă. Din păcate, lipsa de personal sau gradul de ocupare foarte ridicat (așa cum este cel de la ora prânzului), cauzează de multe ori întârzierea ospătarilor la masă. 

Soluțiile oferite de Freya permit plasarea comenzii direct de la masă, în mod autonom față de interacțiunea cu personalul, astfel încât produsele din meniu să intre automat în sistem. Integrarea modulului Freya Kitchen asigură transmiterea comenzilor direct pe secțiile de separare din bucătărie, sporind astfel și productivitatea personalului. 

Nu doar că se pot obține timpi de așteptare mult mai reduși, dar se îmbunătățește astfel și acuratețea comenzilor realizate. Mai mult decât atât, prin utilizarea pachetului Freya Self Order, pot fi prezentate mai multe informații utile despre ingredientele sau gramajele produselor din meniu, alături de imagini convingătoare, afișate în dreptul fiecărui preparat disponibil. 

Flexibilitate în alegerea opțiunii de achitare 

Te ajutăm să le oferi clienților tăi libertatea pe care și-o doresc, privind achitarea notei de plată. Cu Freya, această acțiune se poate realiza cu simplitate prin numerar, card, vouchere, tichete sau puncte, în funcție de dinamica business-ului tău. Prin implementarea unui sistem de plăți dinamic și modern, construiești o imagine pozitivă a restaurantului în percepția clienților. 

Digitalizarea serviciilor unui restaurant reprezintă un factor esențial pentru îmbunătățirea serviciilor oferite. Astfel, percepția pozitivă a clienților despre afacerea pe care o administrezi poate genera o mulțime de beneficii pentru viitorul acesteia. Dacă îți dorești să observi cum pot îmbunătăți soluțiile noastre fluxurile de lucru, completează formularul pentru a incerca Freya in mod gratuit. Un membru al echipei noastre te va contacta în cel mai scurt timp, pentru a programa o instalare remote direct pe echipamentul tău.

Share this
05 dec. 2022

Vrei sa vinzi online? Iata ce optiuni ai.



Vrei sa vinzi online? Iata ce optiuni ai.

Alegi sa promovezi oferta/meniul pe propria pagina web sau apelezi la platformele de livratori. Sau, poti alege si o varianta mixta intre cele doua optiuni mentionate anterior.

Dar cum poti evalua daca integrarea unui serviciu de comenzi online si livrare se pliaza pe specificul restaurantului tau? Multi proprietari de afaceri mici se intreaba daca apelarea la servicii de livrare este potrivita pentru cresterea afacerii. Iata cateva sfaturi utile ce pot sta la baza acestei decizii.

1) Locatia fizica a restaurantului si traficul din locatie

Locatiile cu trafic intens ar putea sa ia in considerare un serviciu de livrare , deoarece clienții pot comanda repede si usor fara a ajunge in restaurant.

Daca totusi ne gandim la acele locatii premium, care vor sa livreze pe langa produse si servicii de calitate, si experienta unei atmosfere exclusiviste, situatia se modifica radical. In acest context, serviciul de livrare devine complementar doar in cazul in care afacerea se extinde pe piata serviciilor de catering si vizeaza crearea si livrarea de meniuri personalizate catre grupuri mai mari.

2) Tipologia clientilor si pretul produselor din meniu

Exista o mare varietate de clienti intr-un restaurant, in funcție de tipul de restaurant. Preferintele clienților sunt un factor important atunci cand se decide ce tip de serviciu de livrare trebuie sa ofere restaurantul.

De exemplu, clientii unui restaurant fast-food sunt in cautarea unei mese ieftine si a unui serviciu rapid. Aceste restaurante vor trebui sa se asigure ca procesul de prepare si livrare se realizeaza rapid, iar pretul produselor nu va creste foarte mult din cauza costurilor cu serviciile aditionale.

Un restaurant mai formal, high-end va avea clienti care cauta calitate si experienta, si care isi permit sa ofere mai mult pentru acelasi produs.

Ce alegem? Un sistem propriu de livrare sau afilierea la o platforma de delivery?

Pentru a evita comisioanele și dependența de un serviciu de livrare externalizat, restaurantele isi pot organiza propriul serviciu de livrare. Acest lucru necesita o analiza precisa, bugetare, planificare și rabdare, ceea ce nu se intampla peste noapte. Ca si in cazul oricarei afaceri noi, este necesar sa se elaboreze un concept si sa se stabileasca clar de la inceput toti pasii ce ar trebui parcursi. Pentru a face acest lucru, trebuie sa iei in considerare urmatoarele aspecte:

A)Oferta Concurentilor

Afla cat de compettiva este oferta ta in comparatie cu a concurentilor. Compara ofertele, preturile si gama de produse. Cat de populare sunt? Care ar fi timpul mediu de livrare?

B)Locație

Aria de acoperire a unui serviciu de livrare joaca, de asemenea, un rol crucial in succesul acestuia. Determinati exact cat de ampla poate fi zona de livrare si asigura-te ca timpii de livrare sunt gestionabili.

C)Publicul tinta

Analiza grupului tinta depinde de comunitatea locala. Prin urmare, ajusteaza zona de livrare la grupul tinta, pentru a obtine profit maxim.

Odata ce ai raspuns acestor intrebari și ai elaborat un concept, poti trece la evaluarea resurselor necesare. La fel ca in cazul serviciilor de livrare externe, vei avea nevoie de spațiu suplimentar pentru prepararea alimentelor. In plus, trebuie luați in considerare urmatorii factori:

1. Vehicule de livrare

Este important sa decizi ce mod de transport vrei sa utilizezi pentru a livra comenzile. Ar trebui sa fie biciclete, scutere sau masini? In plus, trebuie sa te asiguri ca ai locuri de parcare disponibile pentru vehiculele restaurantului.

2. Personalul

Nu numai ca ai nevoie de personal suplimentar pentru a livra comenzile, dar ai nevoie si de cineva care sa gestioneze intregul proces. Ei vor fi responsabili pentru preluarea comenzilor, se vor  asigura ca mancarea este pregatita corect și vor verifica comenzile inainte de a parasi restaurantul.

3. Ambalarea și transportul

De asemenea, trebuie sa te asiguri ca experiența clientilor este aceeasi atat in restaurant cat si dupa livrare.  Prin urmare, modul in care mancarea ajunge in locatia de livrare este important. Ai nevoie de containere de transport adecvate și materiale de ambalare care sa mentina temperatura produselor, indiferent daca sunt calde sau reci.

4. Sistem de comenzi online

Deoarece nu poti utiliza platforme externe de livrare, vei avea nevoie de propriul sistem de comanda pe site-ul afacerii. Trebuie sa fie ușor de utilizat si trebuie sa determini modul in care ar trebui sa functioneze procesul de plata. Clientul plateste la momentul comenzii sau la livrare? Ce metode de plata sunt acceptate? Cum va primi clientul o factura?

In restaurant, ai nevoie, de asemenea, de un sistem fiabil de urmarire a livrarii. In acest fel, poti vedea unde se afla soferii si stii cand personalul este pregatit sa livreze urmatoarele comenzi.

Freya - Buton Vreau sa discut cu un consultant

5. Marketing

Marketingul este esențial pentru a asigura o promovare eficienta a serviciilor, precum și loialitatea clientilor. Acest lucru nu este doar despre a avea un site atractiv, cu un meniu digital și un sistem de comanda usor de utilizat. De asemenea, ar trebui să apelezi la publicitatea online pentru a ajunge la clienți.

Toate acestea implica timp și un buget ce trebuie investit constant. Cu toate acestea, pe termen lung, aceasta investiție va aduce plus valoare afacerii tale si iti va asigura o independenta si lipsa extra-comisioanelor solicitate de companiile care ofera externalizat astfel de servicii.

Ce trebuie sa stii despre platformele ce ofera servicii de livrare?

Operatorii mari de servicii de livrare aduc o serie de avantaje. De exemplu, acestia ofera o acoperire larga, permitand companiilor din domeniul ospitalitatii sa atraga si mai mulți clienti. Acest lucru este util pentru restaurantele care sunt doar la inceput si sunt in curs de construire a unei baze de clienți. În plus, acești operatori de livrare asigura o varietate de servicii: furnizeaza personal de livrare, au portaluri de comanda sub forma de site-uri web si aplicatii, in plus asigura facturarea clienților. Astfel ajuta restaurantul sa nu investeasca bugete in promovare si logistica si asigura cresterea veniturilor afacerii.

In ciuda unei promovari constante si a posibilitații unei surse suplimentare de venituri, utilizarea serviciilor de livrare externe vine cu o serie de provocari. Principala provocare este comisionul aplicat  pentru fiecare comandă inregistrata, ceea ce conduce la o crestere a pretului platit de client.

 

 

Share this

2023 © Freya® este o marca inregistrata a FreyaPOS S.R.L.

Click Me